Repatrieri în România - Petru Funerare este sprijinul în momente grele
Suntem alături de cei îndoliați, în toată lumea. Astfel, când vestea că persoana dragă a decedat peste mări și țări vă dă și mai mult peste cap, noi suntem aici ca să vă oferim servicii profesionale de Repatriere decedați Europa. Și nu numai!Vă aflați într-o situație dificilă, în care procedurile legale, logistice și emoționale se împletesc, și vă frământă și mai tare. Sprijinul unei firme specializate devine indispensabil.

“Mulțumim pentru sprijinul oferit într-un moment atât de dificil. Totul s-a desfășurat fără probleme.”
Cine poate apela la servicii funerare repatriere?
- Familii care au pierdut un membru aflat în străinătate;
- Prieteni/rude care sunt responsabili cu organizarea funeraliilor în țară;
- Reprezentanți legali sau autorități care intervin în astfel de situații speciale și se ocupă de toate demersurile necesare.
De ce este avantajos să apelați la o firmă repatriere decedați?
- Obținere documente necesare din țara în care a avut loc decesul;
- Întocmire acte pentru autoritățile române;
- Pregătire și îmbălsămare defunct conform standardelor internaționale;
- Furnizare sicriu special pentru transport internațional plus sicriu de înmormântare;
- Transport propriu-zis, în condiții sigure și legale, cu mașină frigorifică specială;
- Consiliere și sprijin pentru familie pe toată durata procesului.
Contactează-ne oricând
+40754 414 239
Repatriere Europeni
Repatrieri Olanda
Repatriem decedați din Olanda în România oricând
Repatrieri Bulgaria
Petru Funerare vă este alături, cu empatie și profesionalism
Repatrieri Croatia
Repatrieri decedați Croația - România
Repatrieri Danemarca
Repatriere decedați din Danemarca în România
Repatrieri Estonia
Repatriere decedați Estonia - România
Repatrieri Grecia
Repatrieri decedați din Grecia în România
Repatrieri Letonia
Repatriem decedați din Letonia în Romania oricând
Repatrieri Lituania
Servicii de repatriere decedat din Lituania
Repatrieri Luxemburg
Servicii de repatriere decedați din Luxemburg
Repatrieri Polonia
Servicii de repatriere decedat din Polonia
Repatrieri Portugalia
Servicii de repatriere decedat din Portugalia în România
Repatrieri Slovacia
Repatriem decedați din Slovacia în România oricând
Repatrieri Slovenia
Repatrieri Suedia
Repatrieri Cehia
Repatrieri Ungaria
Repatrierea, serviciul funerar disponibil nonstop
Repatrieri Monaco
Servicii complete de repatriere din Monaco în România
Repatrieri Elvetia
Contați pe Petru Funerare pentru repatriere decedat Elveția–România
Repatrieri Andorra
Servicii de repatriere cu disponibilitate imediată
Repatrieri Moldova
Contați pe Petru Funerare
Repatrieri Ucraina
Repatriem decedați din Ucraina în România
Repatrieri Turcia
Serviciile funerare internaționale, ușor de accesat
Repatrieri Norvegia
Repatriere Norvegia-România, cu disponibilitate nonstop
Întrebări frecvente despre repatrierea in Europa - Romania
De regulă, procesul de repatriere a unui decedat în România din Europa poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni. Putem oferi un timp estimativ, pentru că depindem de factori precum: țara din care facem repatrierea, actele necesare pentru repatrierea decedaților, locația de preluare, perioada din an (sărbători locale) etc.
Recenzii Repatrieri Europa - Romania
8285+
Ani experiență
8184+
Țări parcurse
8182+
Familii ajutate
8582+
Km parcurși
Suntem aici pentru voi
Petru Funerare vă este alături cu servicii funerare complete în regim 24/7

